Prieteni
Prietenia e ceva fantastic. Prietenii nu-s ca rudele; prietenii ti-i alegi singur. Rudele le ai si nu le poti schimba si cu asta, basta! Te-a nascut o femeie careia-i zice “mama”. “Tata” ii zice la omul inscris in acte, apoi mai sunt frati, veri etc, etc, alte neamuri prin alianta.
In zilele scarbavnice in care traim, in care tot mai multi atenteaza, in special, la sanatatea ta mintala, prietenii, iesirile cu ei, destainuirile sau planurile facute cu ei sunt ca o insula placuta pe care stai relaxat, fara temeri si fara stres.
Prietenii sunt acei oameni cu care faci cele mai tari calatorii si cu care te distrezi bine. Prietenii iti vin repede acasa daca-ti bubuie calculatorul si trebuie sa termini un proiect cu termen de predare maine; ei vin cu componente, softuri sau chiar laptop pentru a ti-l imprumuta si a-ti putea termina treaba. Prietenii sunt aceia care racit fiind, se intereseaza de starea ta, iar daca esti internat in spital, ei vin la tine si iti alina singuratatea, iar mana lor calda si vorba buna face mai mult decat pastilele acelor doctori. Un prieten bun, sta langa tine cand plangi si-ti sterge lacrimile, iar apoi incearca sa-ti provoace un zambet timid.
Si, totusi… prietenii se muta; unii se muta la New York, iar tu ramai in chestia asta careia-i se “tara”. Altii se schimba, se indeparteaza si tu stii asta, desi nimeni nu o rosteste (inca), iar inaintarea in timp ii gaseste departe. Altii se insoara si-si schimba in mod obiectiv prioritatile. Unii te mai suna din cand in cand ca sa-ti ceara ajutorul (si doar atunci) sau la ziua de nastere pe care le-a amintit-o vreun email automat de la vreo retea de socializare.
Si, uite asa, in jocul idilic al vietii, prietenii se schimba; azi sunt cu tine, maine sunt departe de tine. Dar asta-i viata! Pierzi prieteni, castigi altii cu putin noroc. Dar nu e chiar noroc, e vorba mai mult de seriozitate si respect…
Poza: Muntele Postavarul, 8 iulie 2007.
mai 5, 2010 la 4:27 pm
De ce scriu aceste cuvinte?! Pur si simplu…scriu ce simt, simt ce scriu.
Imi amintesc cum a fost la inceput…vorbeam, vorbeam si iar vorbeam (…mai exact ne scriam), de altfel cam asa se intampla la orice inceput de genul asta. Dialogurile nostre devenisera tot mai frevente, ma faceau fericita si…fara sa ne dam seama, am hotarat sa incercam…o amicitie. Incet, incet timpul trecea, in naivitatea mea credeam ca in viata mea un nou amic a aparut…fie el si unul virtual.
Cam asa a fost la inceput, dar…era atunci! Timpul a mai trecut, eu sunt tot aici…tacerea s-a asezat intre noi, niciodata nu am inteles de ce.
…cu timpul am intes ca prea putin conteaza cuvintele, desi prin ele traim, ele ne fac sa visam!
Acum, simt ca vreau sa spun mai mult…totul culminand cu “amicitia noastra”, dar in acelasi timp ma gandesc ca e mai bine asa cum e. De ce sa ne amagim, de ce sa credem in utopii, de ce sa credem ca exista amicitii virtuale?!
Prietenii nu sunt opera unei imaginatii, nu sunt un episod trecator in viata cuiva (chiar daca se muta in New York sau se casatoresc)…prietenii sunt acei oameni care sunt langa tine de multi ani, care stiu sa te faca sa schitezi un zambet chiar daca esti trist, care nu au secrete fata de tine, care detin vise ce te includ, care au sentimente fata de tine…care, pur si simplu…iti coloreza viata.
Prietenia este precum fericirea…o destinatie pe care ti-o alegi singur!
mai 8, 2010 la 8:13 am
Este bine ca acele conversatii te-au facut sa te simti bine. Asta conteaza cel mai mult: ai avut cateva zile frumoase. Asta e viata, un film in care montezi momente placute cu din acelea mai putin placute.
Poate nu ati depasit vreun prag pentru a fi prieteni. De ce nu l-ai intrebat ce s-a intamplat?
mai 9, 2010 la 12:37 pm
…am avut cateva zile fericite cauzate de acele dialoguri, dar… pentru ca el a preferat sa nu mai dialogheze cu mine si sa foloseasca messenger invisible nu inseamna ca imi afecteaza in vreun fel viitorul sau ca ma determina sa fiu mai putin fericita, in final fericita sunt oricum, pentru ca…zambesc si viata imi surade sau… chiar imi rade.
Cat despre al intreba ce s-a intamplat nu am avut nicodata posibilitatea sa fac asta…pana cand…am citit postarea “Prieteni”.
P.S. Ce s-a intamplat?!